Se afișează postările cu eticheta Calculatoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Calculatoare. Afișați toate postările

joi, 13 octombrie 2016

Ultimate Calendar 1.8.1.1 - simplu, de folos și interesant.


Un program simplu și ușor de utilizat  proiectat pentru a vă ajuta la organizarea de evenimente, programarea planurilor și gestionarea activităților zilnice.

Calendarul Ultimate Portable este ușor de utilizat funcționând ca o aplicație ce poate fi setată ca având o interfață lunară sau anuală, care vă oferă un set bogat de caracteristici pentru a vă ajuta să planificați mai bine activitățile de zi cu zi.



Aplicația vă oferă Seturi de date predefinite care conțin importante sărbători și evenimente din diferite țări, cum ar fi Austria, Belgia, Canada, Franța, Germania, Italia, Rusia sau SUA, permițându-vă să știți întotdeauna ce festivitate națională urmează să vină. În plus, puteți introduce comentariile dvs. lângă fiecare eveniment care are relevanță personală pentru voi și puteți crea Seturi de Date conform nevoilr voastre.
În această versiune veți descoperi și Setul de Date cu evenimente din România realizat de mine în urmă cu mai bine de un an de zile cu specificația că anumite date s-au modificat între timp și cu promisiunea că le voi actualiza pe viitor. De asemenea am realizat și traducerea programului în limba română fiind astfel mult mai ușor de folosit.



Din meniul contextual al Ultimate Calendar Portabil, puteți adăuga diverse note, evenimente personale sau de sărbători, cu privire la datele specifice în calendar, care vă vor ajuta să nu uitați o zi de naștere sau termenul unui proiect important. În plus, aveți posibilitatea să atribuiți un nivel de prioritate pentru fiecare intrare, astfel încât să nu ratați evenimentele importante, și să le amânați pe cele mai puțin urgente. De asemenea, puteți utiliza această caracteristică pentru a vă reaminti de facturile datorate, de exemplu, prin lansarea mesajelor cu câteva zile înainte de data plății.

Calendarul poate fi afișat în două moduri de vizualizare diferite: "Lunar" și "Anual", permițându-vă astfel să fiți anunțați despre orice eveniment viitor, fără a lua prea mult spațiu pe desktop. Nu în ultimul rând vă permite să vizualizați planul pe un an, prin obtinerea unei imagini complete a evenimentelor programate.

O altă caracteristică interesantă a Ultimate Calendar Portabil sunt cele două plugin-uri furnizate de aplicație. Componenta de "Soarele și Luna" vă permite să știți dinainte de orele pentru răsăritul și apusul de Soare si Lună. De asemenea, oferă informații cu privire la durata zilei, precum și fazele lunii curente. Plugin-ul "Datele Julian" vă permite să știți ce dată este în conformitate cu Calendarul Julian.

Ultimate Calendar Portabil este un instrument excelent de planificare personală, care oferă informații utile în ceea ce privește sărbătorile naționale, ajutându-vă să gestionați mai bine programul dvs. zilnic pentru că în casta Seturi de date Personale puteți crea fișiere personale ca de exemplu ; Aniversări, Evenimente, etc.

Mai multe detalii puteți găsi pe  siteul original  al celui care a creat programul iar ultima versiune actualizată pentru Ultimate Calendar se va descărca pornind de pe  această pagină  prin care autorul vă pune la dispoziție atât varianta instalabilă a programului cât și 3 fișiere comprimate pentru versiunea portabilă ( ZIP, RAR și 7Z ).

Ce nu trebuie postat pe Facebook

De reținut !

Datele de naştere ale utilizatorilor, starea civilă şi fotografii ale copiilor acestora se numără printre
informaţiile care nu trebuie publicate niciodată pe Facebook

Facebook este una dintre cele mai populare reţele de socializare, iar mulţi utilizatori cred că sunt în
siguranţă dacă au bifat în mod corect setările de securitate ale conturilor lor. Problema este că şi alte
persoane, nu doar prietenii lor, pot să vadă informaţiile publicate pe Facebook. Conturile prietenilor pot fi piratate atunci când îşi instalează o aplicaţie din surse nerecomandate sau cineva poate să citească peste umerii acestora.

Iată câteva sfaturi despre lucrurile care nu trebuie niciodată publicate pe această reţea de socializare:

Data de naştere completă a utilizatorului şi cele ale membrilor familiei sale - Cei mai mulţi dintre utilizatori adoră să primească felicitări în acea zi specială, însă, dacă îşi publică ziua de naştere, ei oferă piraţilor cibernetici una dintre cele 3-4 elemente personale de care aceştia au nevoie pentru a le fura identitatea.Ideal este să nu treceţi deloc ziua de naştere, dar, dacă ţineţi neapărat la acest detaliu, atunci evitaţi să menţionaţi anul. Prietenii voştri adevăraţi cunosc deja anul în cauză, scrie Mediafax.

Starea civilă - Indiferent dacă aveţi o relaţie sau nu, ar fi mai bine să nu faceţi publică această informaţie.
Hărţuitorii adoră să afle că sunteţi din nou celibatar. Dacă vă schimbaţi statusul în "celibatar" ("single"), ei primesc astfel undă verde pentru a-şi relua hărţuirea, aflând că sunteţi din nou disponibil. Acelaşi lucru le dezvăluie faptul că este foarte posibil să fiţi singur acasă.

Locul în care vă aflaţi în prezent - Există foarte mulţi utilizatori care adoră să precizeze pe Facebook locul în care se află în fiecare moment. Problemele pot să apară atunci când toată lumea vede că aţi plecat în vacanţă (şi că nimeni nu este acasă). Dacă adăugaţi şi perioada în care veţi fi departe de casă, hoţii vor cunoaşte cu exactitate timpul de care vor avea nevoie pentru a vă jefui locuinţa. Ar fi bine să nu partajaţi deloc locul în care vă aflaţi. Puteţi să publicaţi ulterior fotografii făcute în vacanţă, după ce reveniţi acasă.

Faptul de a fi singur acasă - Este extrem de important ca părinţii să îşi înveţe copiii să nu publice
niciodată pe Facebook această informaţie. În definitiv, nimeni nu ar începe să strige într-o cameră plină cu persoane necunoscute că în următoarele ore va fi singur acasă. Acest lucru nu ar trebui făcut nici pe Facebook.

Așadar, folosiți cu mae grijă rețelele de socializare fără a face din ele oglinda în care să privească oricine și să afle totul despre voi.  S-ar pute ca la un moment dat să regretați faptul că v-ați destăinuit în fața tuturor. Nu toate persoanele vă înțeleg sentimentele și trăirile voastre intime. E bine ca ce este al vostru, să rămână doar al vostru !


duminică, 12 ianuarie 2014

Calendar portabil usor de folosit

 uCalendar 1.8.0.0 (Beta).

Despre Calendarul final
Calendarul final  - este uşor de utilizat, Calendarul având caracteristici bogate şi setări predefinite sau cu posibilitatea de a crea propriile setări.
Iată câteva din principalele sale caracteristici:
- Calendar pentru orice an între 1-9999-lea în masă şi lista
- Date generice şi personale diferite de setări şi grupuri
- Date mobile recurente/periodice, speciale
- Editor intern pentru o muncă uşoară pentru setări de date şi evenimente.
- Se poate folosi şi un editor de text extern (Notepad)
- Două moduri de vizualizare: Total An sau Lunar
- Fereastra pop-up (de vizualizare pe desktop), care conţine Lista evenimentelor recente şi se afişează  atunci când mouse-ul trece peste pictograma din tavă.
- Mutarea zilelor de week-end
- Urmăreşte schimbarea fiecărei zile în mod automat.


* Opţiuni
------------
- "Autostart la pornirea sistemului",
- "Ascunde la tavă jos prin a minimiza",
- "Rulează doar o copie",
- "Always on top/Mereu deasupra"
* Sprijin plugin-uri. (Calendare suplimentare)
Distribuţia include următoarele plugin-uri:
- " Soarele şi Luna " . Afişează, în conformitate cu localizarea geografică selectată, timpul de creştere şi setări de Soare şi de Lună, durata zilei solare şi lunar, în faza actuală a Lunii.
In aceasta versiune gasiti si traducerea acestui Calendar (Sun Moon) in limba Romana.
Pentru aceasta este probabil necesar sa configurati setarile folosindu-va de butonul Configurare care va deschide o caseta unde veti gasi la sectiunea Language optiunea pentru limba romana precum si alegerea Zonei in care ne aflam.
- Julian data . Afișşează data la calendarul Julian (stil vechi), Ziua Julian şi modifică Ziua Julian
- Afişează suport de Scheme (Teme) pentru interfaţă. Predefinite de program sau realizate de utilizator.
- Posibilitatea de a limita afişarea şi de a folosi priorități.
- Export în Microsoft Excel şi in formatele BMP, RTF, TXT
- Interfaţă multilingvă şi suport Unicode. Traducerea în limba Română am realizat-o eu,  cu specificarea că s-ar putea să nu fie 100% exactă. Oricum, unele traduceri le-am adaptat în aşa fel încât să fie pe înţelesul tuturor.
- Opţiunea Help este tradusă parţial sub numele de "Ajutor - Program" şi va funcţiona doar atunci când şi programul va avea setată limba română pentru Interfaţă.

* Această versiune conţine setări de date predefinite cu sărbători şi evenimente pentru Armenia, Austria, Belarus, Belgia, Canada, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Kazahstan, Kârgâzstan, Macedonia, Olanda, Norvegia, Polonia, Rusia, Serbia, Ucraina, Statele Unite ale Americii iar pentru România am ales eu câteva date şi evenimente ca exemplu. Important este faptul că orice utilizator al acestui program poate face modificări aşa după cum doreşte, prin adăugarea sau ştergerea de date.

* Sisteme de operare suportate: Windows 7 / Vista / XP / 2000
Programul este gratuit şi portabil. Este suficientă dezarhivarea lui şi apoi rularea în mod normal.
Saitul programului cu informatiile si datele exacte de unde puteti descarca varianta originala este aici.
Descarcati varianta cu traducerea partiala in limba romana de aici.

luni, 5 decembrie 2011

QTranslate portabil vers. 2.3.1

Program de traducere automat in mai multe limbi

QTranslate Portable este o aplicaţie simplă şi uşor de folosit , care a fost creată pentru a vă ajuta să traduceţi instantaneu texte între mai multe limbi. 
Cu acest mic utilitar, selectaţi pur şi simplu textul pe care doriţi să-l traducă şi apoi apăsaţi tasta fierbinte (Ctrl + Q pentru a arăta traducere în fereastră pop-up sau Ctrl + W pentru a arăta  traducerea in fereastra principala). Programul are, de asemenea, abilitatea de a pronunţa textul selectat folosind (Ctrl + E) sau activând butonul specific acestei opţiuni ce se află pe interfaţa programului. 
De reţinut : Programul traduce un text prin utilizarea serviciilor on-line de traducere, astfel încât aveţi nevoie de o conexiune la Internet. 


Iată câteva caracteristici cheie ale programului " QTranslate portabil " : 
-Traduceţi text în orice aplicaţie prin selectarea textului (prin : Google Chrome, Microsoft Word, Microsoft Outlook, Acrobat Reader, Skype, IE, etc) ; 
- Verificarea ortografiei ; 
- Pronunţarea audio a textului selectat ; 
- Vezi istoria  traducerilor (Ctrl + H) ; 
- Dispune de Tastatură Virtuală pentru mai multe limbi.
- Se pot traduce texte din şi în peste 40 de limbi
- Programul este foarte mic şi nu consumă din resursele sistemului de operare
- În fereastra principală puteţi scrie orice cuvânt doriţi din aproape orice limbă şi programul va traduce automat acel cuvânt în limba dorită, inclusiv româna, apăsând butonul ,,Traducere".
Descarcati QTranslate portabil de aici.
 Pentru mai multe detalii vizitaţi şi această pagină.
 Iar dacă doriţi să beneficiaţi şi de o traducere în limba română a programului, descărcaţi-l de aici şi după dezarhivare nu trebuie decât să-l porniţi pentru a-l folosi imediat.

joi, 24 noiembrie 2011

MemPad portabil

Carneţel electronic portabil


MemPad este un Utilitar de text simplu cu ajutorul căruia se pot stoca notiţe în pagini structurate după un index aşa după cum doreşte fiecare.Toate paginile sunt stocate într-un singur fişier creat de program, cu extensia ( lst. ), sau cu o altă extensie la alegere . Programul este
disponibil în mai multe limbi, mai puţin limba română, dar poate fi tradus foarte uşor.
Programul oferă funcţii standard de editare, inclusiv cut, copy, paste, undo, data / ora introduce, drag & drop, şi susţine link-uri web , precum şi link-uri de reţea şi locale, către un fişier sau un folder (calea completă nu este obligatoriu) şi link-uri interne pe pagină . Variabilele de mediu pot fi folosite in link-uri fişier pentru a executa programe, de exemplu; structura indicelui poate fi modificată prin butoane, meniul contextual sau taste;  funcţiile Cut & paste şi nod rapid în mişcare. MemPad întotdeauna salvează datele fără a întreba (atunci când se închide Mempad sau deschidere un alt fişier ). Opţional, se poate produce  autosalvarea datelor la fiecare 4 minute. 
Funcţia de căutare se face  prin toate paginile sau într-un nod; se continuă căutarea înainte sau înapoi. Se poate selecta fontul, culoarea de fundal, Minimizare pentru System Tray , Hotkey, întotdeauna în partea de sus, de comenzi rapide, ESC pentru a iesi sau a minimiza, meniurile pop-up cu cuvinte sau expresii definite de utilizator pentru a insera, opţional cu jetoane data şi ora. Exportă pagina, nodul sau toate la un fişier sau direct la alt program;dispune de funcţii de import . Se poate inserare textul dintr-un fişier ce poate fi protejat prin parolă de criptare, etc.
Rulează pe toate sistemele de operare de la Windows 98 şi până la XP. Este un program simplu dar cu ajutorul căruia se pot stoca date foarte importante clasificate pe domenii, categorii, etc. Este până la urmă un adevărat carneţel electronic ce poate fi folosit de fiecare aşa după cum doreşte.
 Programul nu necesită instalare ci , după dezarhivare îl puteţi rula direct din folderul în care se va extrage. Toate datele se păstrează în fişierul creat şi pot fi folosite oricând, pe orice calculator şi pe stik USB.
Ca de fiecare dată recomand acest program de numai 145 kb. începătorilor.
Descarcati MemPad de aici.
Sau încercaţi şi de aici.

luni, 8 august 2011

Programe pentru calculator - Dictionar


ClickDex - un dictionar pentru fiecare

Despre ClickDEX
ClickDEX este un program gratuit cu ajutorul căruia puteți consulta rapid mai multe dicționare explicative ale limbii române și engleze. ClickDEX afișează definițiile cuvintelor din aplicațiile
Windows printr-un simplu click deasupra cuvântului dorit. Tot ceea ce trebuie să faceți este să îndreptați mouse-ul către cuvântul afișat pe ecran și să dați un click. Bazele de date cu definiții pentru limba română au fost obținute de la dexonline iar cele pentru limba engleză au fost obținute de la wordnet.
Aşadar, vă recomand să folosiţi acest dicţionar pentru uşurinţa cu care veţi putea găsi explicaţiile cuvintelor pe care le căutaţi, atât în limba română cât şi în limba engleză, fără a mai fi nevoie să deschideţi aplicaţia în sine. Şi foarte important, vă puteţi crea propriile voastre dicţionare cu explicarea cuvintelor din diferite domenii şi pe care le puteţi adăuga în folderul DATA al programului.
Citiţi un text pe calculator sau scrieţi un document şi întâlniţi un cuvânt al cărui înţeles nu-l ştiţi, fie că este în limba română ori engleză ? Nicio problemă ! Apăsaţi tasta ctrl, daţi click dreapta cu mausul pe cuvântul necunoscut şi imediat o să primiţi explicaţia necesară.

Caracteristici Principale
Ușor de folosit, activare cu un singur click.
Utilizează o tehnologie de detecție a textului de pe ecran pentru obținerea cuvântului de sub pointerul mouse-ului,astfel încât nu este necesară tastarea sau folosirea copy/paste.
Recunoaște formele flexionate ale cuvintelor.
Afișează transcrierea fonetică pentru cuvintele din limba engleză și poate pronunța cuvântul căutat.
Posibilitatea de a face căutări și în dicționare online.
Folosește puține resurse ale sistemului.
Se pot crea dicționare proprii de către utilizatori
Suportă Windows 2000, XP, 2003, Vista (32 biţi), Windows 7 (32 biți)

Cum se folosește ClickDEX?
Se poziționează pointerul mouse-ului deasupra cuvântului dorit. Se ține apăsată tasta ctrl și se dă click dreapta cu mouse-ul. Va apărea o fereastră cu explicația cuvântului pe care v-ați poziționat. Din opțiunile aplicației "ctrl + click dreapta" poate fi înlocuit cu un click cu butonul din mijloc al mouse-ului sau cu altă combinație.

Care sunt cerințele de sistem pentru a rula ClickDEX?
Sistem de operare : Windows 2000/XP/2003/Vista (32biți)/Windows 7 (32 biţi).
128 MB RAM recomandat.
50 MB liberi pe hard disk dacă instalați toate dicționarele.

Care sunt aplicațiile în care funcționează?
ClickDEX funcționează în majoritatea aplicațiilor Windows: browsere de internet, clienți de e-mail, forum-uri, chat-uri, în aplicațiile de messenger, în aplicațiile office dar nu poate extrage text din imagini, banere, documente scanate.

Cum poate fi folosit ClickDEX în documente pdf?
ClickDEX nu poate detecta textul din documentele pdf deschise cu Acrobat Reader dar în schimb poate detecta textul din documentele pdf deschise cu Foxit PDF Reader care este o alternativă gratuită şi rapidă la Adobe Reader.
Dupa ce ați instalat programul, asigurați-vă că în meniul Edit > Preferences > General este bifată opțiunea “Screen word-capturing”.

Cum funcționează ClickDEX?
Pentru a putea extrage text dintr-o aplicație, ClickDEX modifică respectiva aplicație în memorie, adăugându-i pentru foarte scurt timp propriul cod. Unele programe antivirus și unele firewall-uri au o facilitate care blochează această modificarea a memoriei unui program care rulează. Pentru a putea extrage text va rugăm să adaugați ClickDEX în lista de încredere a respectivelor programe antivirus sau firewall.

Dicționare Disponibile
NODEX - Noul dicționar explicativ al limbii române, Litera Internațional, Editura Litera Internațional, 2002
MDN - Marele dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000
Sinonime - Dicționar de sinonime, Mircea și Luiza Seche, Editura Litera Internațional, 2002
Antonime - Dicționar de antonime, Mircea și Luiza Seche, Editura Litera Internațional, 2002
WordNet - Dicționar explicativ englez-englez
Dicționar englez-român general
Dicționar român-englez general
Pentru mai multe detalii despre acest program cât şi pentru descărcarea lui, deschideţi pagina originală dând click aici . Mult succes !

joi, 10 februarie 2011

PROGRAME PORTABILE

Programele portabile sunt acele programe sau aplicaţii care nu necesită instalare pe calculator, ele putând fi, aşa după cum le spune şi numele, purtate de către utilizator de la un calculator la altul şi folosite cu succes ca şi cum ar fi rulate de pe propriul calculator. Din fericire astfel de programe se găsesc foarte uşor şi sunt disponibile din toate categoriile: playere, browsere, dicţionare,
editoare de toate tipurile, programe antivirus, utilitare de sistem, programe de inscripţionat CD/DVD-uri, programe de conversie a fişierelor de orice natură şi chiar sisteme de operare.
Desigur, se vor găsi destui care să spună că e o porcărie să foloseşti asemenea programe. E treaba lor, eu vă sfătuiesc să le încercaţi şi abia apoi să luaţi o hotărâre. Nu vă costă nimic. Nici bani, nici prea mult timp şi nici teama că o să vi se încarce calculatorul cu ceva dăunător, mai ales că programele portabile se elimină foarte uşor prin simpla ştergere şi trimitere către coşul de gunoi. Despre programele portabile sunt foarte multe lucruri de spus. Folosindu-le, veţi descoperi singuri atât avantajele cât şi eventualele dezavantaje, acestea din urmă fiind totuşi puţine şi ţinând mai mult de preferinţele fiecăruia. Fără a considera că aceasta este ordinea exactă a importanţei pe care o au aceste programe, eu o să aleg totuşi câteva caracteristici mai importante.
- În primul rând, programele portabile nu se instalează în calculator şi deci nu se strecoară peste tot în sistemul de operare, şi mai ales în Windows Registry de care nici nu au nevoie.
- Rulează direct de pe un Stick de memorie (USB) pentru că aceste programe fie au toate fişierele cuprinse într-un sigur director ce poate fi copiat oriunde, fie sunt constituite dintr-un simplu icon care porneşte cu dublu click.
- În acest sens trebuie ştiut că în general toate portabilele funcţionează perfect de pe stikul USB. Unele dintre ele pot fi folosite si direct de pe suport CD sau DVD fără însă a putea modifica conţinutul datelor create anterior. Le puteţi citi însă fără probleme.
- De asemenea puteţi crea în calculator un folder cu PROGRAME PORTABILE unde le veţi copia şi folosi în foarte bune condiţii.Deoarece aceste programe nu se instalează, dacă doriţi să deschideţi un fişier cu un astfel de program nu va funcţiona din prima cu un dublu click. Prin instalarea unui program, se instalează şi reguli de deschidere a fişierelor aferente. Cum aceste aplicaţii nu se instalează nu se recunosc acele extensii. Dar nu vă panicaţi deoarece este foarte simplu. Dacă faceţi dublu click pe un fişier, de exemplu un PDF, şi dacă nu aveţi instalat un reader pe sistem, Windows vă va întreba cu ce program să-l deschidă, atunci alegeţi să îl căutaţi manual şi vă lasă să arătaţi calea de pe disk unde se află acel program. După ce aţi făcut o dată acest lucru Windows va ţine minte şi data viitoare va utiliza automat acea aplicaţie să deschidă fişierul de tipul respectiv.
- Un alt avantaj al programelor portabile este acela că aveţi o mai mare siguranţă a datelor create cu ele în sensul că, la o eventuală reinstalare a sistemului de operare aceste date nu se pierd datorită faptului că sunt stocate în acelaş loc cu programul (pe stik USB, CD sau o partiţie diferită de cea în care în mod normal este instalat Windowsul, respectiv C.)
Aşa după cum spuneam, sunt foarte multe lucruri de spus despre ceea ce înseamnă acest tip de programe şi aplicaţii. Pentru început am să vă recomand trei pagini specializate în acest domeniu iar eu o să revin cu alte detalii şi cu prezentarea unor programe portabile pe care le-am testat şi care merită a fi încercate şi de cei interesaţi. De fapt, fiecare poate căuta orice program prin simpla tastare a numelui acestuia urmat de obicei de cuvântul ,, portabil " sau ,, portable ".
Poate că cele mai bune aplicaţii le găsiţi la Portableapps , dar vă mai recomand să deschideţi aici şi apoi aici . O să găsiţi mult mai multe informaţii date de specialişti în domeniu şi poate că cel mai indicat ar fi să descoperiţi singuri ce calităţi are fiecare program în parte, bineînţeles testându-l. Succes şi voi reveni !

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Programe necesare pentru calculator

Aşa după cum am promis în urmă cu câteva săptămâni, încerc să vin în ajutorul celor începători în a folosi calculatorul, recomandându-le câteva programe necesare ce trebuiesc instalate la început. Ţin să precizez că şi eu fac parte din categoria celor care sunt la început, nu pretind nici pe departe că am cunoştinţe suficiente de specialitate, dar am citit destul de multe articole şi recomandări legate de ceea ce vrea să însemne calculatorul încât pot să spun că am ceva idee - ca pentru începători desigur ! Iar pentru a vă documenta cu adevărat, este suficient să daţi click pe adresele către care vă voi face legături directe. Aşadar, presupunând că aveţi un calculator ,, gol-goluţ ", adică fără niciun program instalat, primul lucru care trebuie făcut este să instalaţi un sistem de operare. Fiind o operaţie mai greoaie, este bine ca să apelaţi la un coleg sau prieten care se pricepe , pe parcurs o să învăţaţi fiecare dintre voi ! Iar recomandarea mea este să folosiţi una din variantele sistemului de operare WindowsXP. Apoi, în ordinea următoare, este nevoie să aveţi în calculatorul vostru măcar programele şi aplicaţiile următoare :
1) Un program antivirus, mai ales pentru cei conectaţi la internet : AVG Free Antivirus ,
2) Program pentru arhivare/dezarhivare : 7-Zip sau IZArc ,
3) Suită de birou complexă : OpenOffice.org ,
4) Pachet de codecuri necesare rulării fişierelor video şi audio : K-Lite MegaCodec Pack ,
5) Playere pentru fişierele video şi muzicale : Winamp, VLC Player, MediaPlayer Classic HomeCinema ,
6) DeepBurner - Un foarte bun program cu ajutorul căruia se pot inscripţiona date pe CD/DVD ,
7) PhotoFiltre şi XnView - programe pentru editarea şi vizualizarea de imagini ,
8) FoxitReader PDF - program simplu pentru citirea fişierelor PDF ,
9) Audiograbber - un foarte bun program care, printre altele, vă ajută să înregistraţi direct de la radio ori alte surse externe, muzică în format mp3 ,
10) Everest Dictionary - Poate cel mai bun dicţionar gratuit. Conţine de fapt peste 30 de dictionare in mai multe limbi.
Cam acestea ar fi programele obligatorii şi necesare pentru buna desfăşurare a activităţii pe un calculator. Există însă o multitudine de alte aplicaţii foarte interesante dspre care nu sunt eu în măsură să dau prea multe detalii. De aceea am ales pentru voi două adrese unde veţi găsi aproape tot ceea ce vă trebuie, atât pentru modul de instalare cât şi pentru felul în care pot fi folosite aceste programe. Deschideţi această pagină special creată pentru începători, iar aici o să găsiţi cu siguranţă alte informaţii interesante.
Vă urez noroc şi mult curaj ! Iar comentariile celor care se dau atotştiutori, ca şi cum ei nu ar fi trecut prin faza de ,, începător ", să le lăsăm la o parte . Până la urmă, fiecare are locul lui in această lume şi niciodată nu vom fi egali unul cu altul.

marți, 18 august 2009

Calculatorul - pentru incepatori


Nu mai este deloc o noutate şi nici măcar un lux să ai calculator în casă. Tot mai multe familii de români fac eforturi deosebite pentru a cumpăra copiilor un astfel de produs care înglobează în el tot ceea ce-şi doreşte omul : film, muzică, fotografie, carte, jocuri, comunicare în timp real atât audio cât şi video, etc. Este aşadar un adevărat Home Cinema, Ateneu sau Sală de sport, Bibliotecă şi chiar Univers... A devenit ,, boala copiilor " şi nu numai. Dar , cu toate bunele şi relele pe care , vrând nevrând, calculatorul le aduce cu el, în ziua de azi a devenit fârâ doar şi poate o necesitate. Dacă atunci când cineva pune pentru prima dată mâna pe un astfel de aparat i se pare greu sau chiar imposibil de a-l manevra, nu trebuie decât să mai încerce şi a doua oară pentru a-şi stârni curiozitatea şi apoi totul va începe să se rezolve de la sine. Şi iarăşi, dacă pentru copii este mult mai uşor să pătrundă în această lume , fie datorită faptului că învaţă la şcoală fie şi a dorinţei mult mai mari decât a celor care la vârsta lor nu au avut parte de aşa ceva, cu puţină răbdare şi insistenţă, oricine poate deveni prietenul Calculatorului. Atenţie ! Prieten cu calculatorul şi nu dependent de el !...
Pentru a-i convinge pe cei care nu au curajul să se apropie de tastatură, maus, monitor şi unitate, o să încerc să aduc în paginile acestui blog câteva informaţii şi sfaturi utile pentru începători. Nu sofisticate, nu în modul în care le-ar spune un specialist, nu folosindu-mă de termeni pur ştiinţifici sau tehnici ci, pur şi simplu pe înţelesul tuturor. Pentru explicaţii de specialitate ori sfaturi mai complicate , voi face trimitere printr-un link (legătură) direct către paginile care se ocupă de aşa ceva şi care se găsesc cu nemiluita pe internet. Voi reveni cât de curând cu postări strict legate de acest subiect, sub eticheta ,, Calculatoare " .