joi, 9 februarie 2017

Ministrul Justitiei, Florin Iordache, și-a dat demisia


Ministrul Justiției, Florin Iordache, si-a dat astăzi demisia din functie. Dupa ședinta de guvern, intr-o declaratie scurtă, de sub un minut, acesta a citit textul demisiei afișat mai jos.

"Bună ziua. Am de făcut o declarație de presă. De când am venit la Ministerul Justitiei, mi-am propus și am efectuat toate demersurile legale pentru a remedia o serie de probleme existente și destul de sensibile.
Așa cum ați văzut și dumneavoastră, toate inițiativele asumate sunt legale și constituționale. Proiectele propuse s-au aflat in dezbatere publică, organizată de Ministerul Justiției, iar acum sunt in dezbatere parlamentară.
Cu toate acestea, pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am hotărât să îmi înaintez demisia din funcția de ministru al Justiției. Vă multumesc", a spus Iordache, îin fața jurnaliștilor prezenți la Palatul Victoria, părăsind apoi sala.

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a spus că chiar el a luat decizia privind soarta ministrului Justiției. 
Ce va urma, rămâne de văzut.