miercuri, 5 mai 2010

Schitu Greci, o comuna ca oricare alta


Comuna Schitu este situată la o distanţă de aproximativ 22 de Km. sud-est faţă de municipiul Slatina, reşedinţa judeţului Olt. Satele componente sunt : Schitu, Greci, Moşteni, Catanele şi Lisa. Dacă primele patru sate sunt amplasate unul după altul şi legate între ele de o şosea care , în sfârşit a fost asfaltată în întregime, dacă de la nord spre sud sunt străbătute de pârâul Iminog iar de o parte şi alta, pe aproape toată lungimea lor , se află dealuri mai mici sau mai mari, satul Lisa se găseşte chiar pe una dintre platformele unui astfel de deal. Întreaga comună beneficiază de existenţa unei reţele de televiziune prin cablu şi a alteia de telefonie fixă digitală Romtelecom, de şcoală în fiecare sat şi de biserici. În rest, mai nimic.

Ocupaţia de bază a locuitorilor este agricultura, în zonă neexistând nicio unitate economică mai mare care să absoarbă forţa de muncă. Singura unitate unde sunt angajaţi câteva zeci de locuitori este Spitalul de Psihiatrie de la Greci. Amplasat undeva la marginea satului, acest Spital funcţionează astăzi după cele mai exigente norme europene fiind dotat în ultimii ani cu tot ceea ce este necesar pentru a presta servicii medicale de calitate. Poate că datorită existenţei acestui spital aici, comuna este mult mai bine cunoscută sub denumirea de Schitu Greci, el fiind de fapt şi cel mai mare dintre cele cinci sate componente ale localităţii. Sărăcia însă, este şi aici ca pretutindeni în ţatră, la ea acasă . . .