duminică, 2 octombrie 2011

Cate ceva despre cultivarea lamaiului

LĂMÂIUL

Descriere:

Ca origine, se pare ca lamaiul este adus din India. Ca majoritatea citricelor, ramurile lamaiului au tepi; frunzele sunt eliptice, ascutite, de culoare verde-inchisa pe partea superioara si mai deschise pe partea inferioara. Florile sunt albe, cu tente purpurii. Fructul lamaiului are coaja galbena, iar cantiatea de seminte depinde de varietate (unele, cum sunt lamaile Armstrong, nu au seminte deloc).
Cultivare si ingrijire:
Lamaii sunt o specie de citrice care sunt sensibile la frig. Varietatile de lamai s-au adaptat bine la orice tip de pamant, atata timp cat acesta are un bun drenaj. Cultivarea in pamant greu, lutos este problematica. Din cauza sensibilitatii la frig, lamaii trebuie amplasati in casa intr-o zona orientata spre sud sau sud-est.
Lamaiul se adapteaza si la niveluri relativ scazute de lumina, dar daca vreti ca arbustul sa infloreasca si sa faca fructe, atunci asigurati-i cat mai multa lumina. Daca nu puteti plasa arbustul intr-un loc in care sa beneficieze de lumina naturala, folositi o sursa de lumina artificiala. Legat de umiditate, mai ales iarna trebuie sa luati masuri speciale: o tava cu apa asezata in vecinatatea ghiveciului este o idee foarte buna. Stropirea frunzelor nu este foarte efectiva in ceea ce priveste ridicarea gradului de umiditate, dar poate ajuta la indepartarea prafului de pe frunze.
Pamantul. 
Lamaii sunt in general cultivati in climate calde si uscate, iar pamantul in acele zone este arid, nisipos si fin, dar fertil. Ca planta de interior, lamaiul are nevoie de un compost asemanator, dar mult mai fertil. Turba simpla nu este neaparat potrivita pentru ca mentine umezeala si se aduna in jurul radacinilor, asa ca trebuie sa o amestecati cu o parte egala de nisip care sa ajute la drenaj. Nu uitati ca radacinile trebuie sa respire, asa ca e bine sa utilizati si pietricele.

Ghiveciul.
 Dupa cum am mentionat, radacinile lamaiului trebuie sa respire, asa ca ghivecele de plastic sunt contraindicate. Cele mai bune containere sunt, de departe, ghivecele de teracota. Alegeti unul care sa nu fie decorat cu modele pictate, pentru ca acestea inpiedica circulatia aerului. Ghiveciul nu trebuie sa fie foarte mare, pentru ca lamaiului ii place sa stea mai inghesuit; daca ghiveciul este prea mare, pamantul nefolosit de radacini va retine apa si va danuna copacului.
Inainte de a planta lamaiul trebuie sa spalati bine ghiveciul pentru a inlatura pamantul vechi, uscat si evenetualele particule. Un alt pas important este sa scufundati ghiveciul inainte de a-l folosi, timp de 10 minute, in apa curata. Daca nu faceti acest lucru, atunci cand veti uda lamaiul (la fel se intampla cu orice planta) pamantul se va indeparta de peretii ghiveciului pentru ca teracota va absorbi toata apa; data ormatoare cand veti uda, apa se va scurge in zona libera dintre pamant si peretele ghiveciului, fara sa ajunga la radacinile plantei.
Udarea. 
Lamaiul iubeste apa, dar prefera sa fie udat din abundenta la timpul potrivit si apoi lasat pana se usuca putin pamantul. Udati bine arbustul, lasati sa absoarba apa, apoi repetati actiunea 10 minute mai tarziu, astfel ca pamantul sa fie bine imbibat cu apa. Dupa aceasta, nu mai udati pana cand pamantul nu e uscat la suprafata. Nu uitati ca apa de udat trebuie sa fie la temperatura camerei.
Tratarea cu fertilizator.
 Lamaii trebuie tratati cu o substanta fertilizatoare care se amesteca in apa, si care trebuie folosita in perioada de crestere, o data la trei udari. Este recomandat sa aplicati si o substanta care incurajeaza dezvoltarea foliajului, de trei ori pe toata perioada de crestere. In fiecare primavara lamaiul trebuie sa primeasca un "tonic" compus din saruri si minerale esentiale, care pot fi gasite la magazinele de specialitate. Citricele sufera din cand in cand de deficienta de magneziu, care duce la ingalbenirea frunzelor, mai ales a nervurilor.
Daunatorii lămâiului
Se pare ca sunt putini daunatori care ataca lămâiul in conditiile din interior; combaterea lor fiind direct legata de sanatatea plantei.
- Acarienii (micii paienjeni rosii) sunt cei mai enervanti daunatori; le plac plantele uscate si netratate cu substante fertilizatoare, asa ca daca arbustul  e bine udat si "hranit", nu va avea nicio problema.
- puricii de plante.
- afidele, care se aduna in jurul mladitelor si a frunzelor noi.
- rugina frunzelor.
* Pentru păstrarea curată a frunzelor de lămâi se poate efectua din când în când spălarea acestora cu o cârpă înmuiată în bere. Este destul de anevoioasă lucrarea dar pentru plantele nu prea mari se poate face cu plăcere.
Temperatura potrivita.
 Lamaii nu tolereaza inghetul, cand isi pierd toate frunzele - in conditii normale acestea nu cad pentru cativa ani. La temperaturi mai mici de 13 grade C lamaiul intra in repaus. Sunt putine sanse ca un arbust care a inghetat putin sa aiba mult de suferit - ii vor creste iar frunze, desi vor trece chiar si 12 luni pana sa isi reia cursul normal de dezvoltare. Arbustii care au fost atinsi serios de inghet si care nu arata nici un semn de vegetatie timp de 8 saptamani sunt cu siguranta deja morti. Temperatura optima pentru lamai pe perioada de iarna este de 13-18 grade C, dar in timpul verii acestea pot urca si pana la 35 grade C.
Inflorirea. 
Lamaii infloresc de obicei primavara, prin ramurile tinere sau cele mai batrane. Odata ce au aparut fructele mici, sa nu fiti dejamagiti cand veti vedea ca 95% din ele vor cadea fara motiv - este un lucru normal. Un lamai mic, de 90 cm inaltime, poate duce pana la sfarsit numai 3-4 fructe din sezonul trecut si din anul in curs. Unii copaci au in acelasi timp fructe coapte, fructe pe jumatate crescute si/sau noi si flori, pentru ca o lamaie se coace intr-o perioada de 8-18 luni, adica pe mai mult de un sezon.
Daca lamaiul este mare va trebui probabil sa legati ramurile pe un suport, pentru ca sa nu se rupa.
Taierea lamaiului consta numai in scurtarea ramurilor foarte lungi, dezordonate, sau a ramurilor tinere, incurcate. In rest nu necesita taieri speciale de incurajare a infloririi, pentru ca acestea apar in mod normal, la capatul ramurilor. Taiati in asa fel incat ramurile sa fie destul de scurte si puternice pentru a putea tine fructele. De asemene, centrul copacului trebuie sa fie mai putin dens, ca sa patrunda lumina.
Inmultirea:
1 - Prin seminte
Multi oameni se intreaba daca pot cultiva lamaiul folosind metoda de inmultire prin seminte iar raspunsul este ca da, se poate. La lamai, daca semintele sunt proaspete, vor germina mai repede. Dar probabil ca nu veti vrea sa faceti asta dintr-un anumit numar de motive. In primul rand, lamaii cultivati din seminte se maturizeaza greu - cateodata trec 7 sau mai multi ani pana infloresc si fac fructe. In al 2-lea rand, lamaii obtinuti din seminte au multi spini, care pot ajunge si pana la 5 sau mai multi cm lungime. Si in ultimul rand, au ramurile incalcite, si cresc mai inalti decat e nevoie pentru un arbust de interior.
 Daca totusi folositi aceasta metoda procedati in felul urmator : scoateti samanta din fruct, spalati-o bine si plantati-o cat mai curand posibil intr-un ghiveci cu pamant, la 0,5-1 cm. Cu lumina, pamant cald si umezeala, samanta va incolti in sapte zile de la plantare. Pe masura ce creste, aveti grija sa inlaturati ramurile adiacente tulpinii, care cresc sub 20 cm de la nivelul solului. 
2 - Prin altoire
Aceasta este poate cea mai potrivita metoda de inmultire a lamaiului dar trebuie facuta de persoane care se pricep pentru a nu fi dezamagiti de un rezultat nefavorabil.
3 - Prin Butaşi.
Da, lămâiul se poate înmulţi şi prin butaşi şi este o metodă mult mai uşor de realizat de către oricine. Această operaţie se face de obicei primăvara şi constă în alegerea unui lăstar lemnificat lung de 12 - 20 cm recoltat dintr-un lămâi care fructifică deja. Butaşul se pregăteşte prin tăierea la bază sub un mugure şi prin îndepărtarea a 3 - 4 frunze astfel încât prţiunea ce va fi introdusă în pământ să poată emite rădăcini. Pentru plantare se poate folosi până la prinder un ghiveci mic obişnuit ( de preferat din lut ) în care vom pune pământ amestecat cu nisip. Nu trebuie să vă speriaţi dacă după ceva timp frunzele de pe butaş vor cădea. Important este ca butaşul să rămână verde pentru că apoi vor creşte alte frunze. Trebuie avută răbdare pentru că acest fenomen durează chiar şi câteva săptămâni.
     Ca de obicei, pentru mai multe informatii legate de cultivarea lamaiului va recomand sa cititi si sfaturile specialistilor deschizand paginile de  aici  sau de  aici . 

Niciun comentariu: