In amintirea celor care au fost...

Sâmbătă, 26 februarie, se pomenesc mortii. Cu respect, cu dragoste si dor, cu durerea despartirii inca vie indiferent de timpul care a trecut de la plecarea celor iubiti dintre noi, ne amintim acum...

BUNA

( de Doina Demetra Bădescu )
Maneca larga a bunei flutura in cercuri concentrice deasupra lumanarilor aprinse care-si prelingeau ceara pe gulerasele de hartie dantelata. Imi placea fumul de tamaie si-l inspiram in doze mici. Urmaream cu ochii mijiti mana mica si slaba a bunei care tinea ibricul vechi unde ardea tamaia si mi se parea ca nici buna, asa mica si firava cum era, nu avea mai multa consistenta decat ceata parfumata ce se ridica deasupra mesei. Multi morti avea buna! Colaceii stateau cuminti pe masa si ascultau murmurul monoton al gurii care-i menea mortilor ei dragi… Pentru cei paisprezece ani ai mei eram cam putintica si cand imi spuneau toti ca seman cu buna eram fericita si speriata in acelasi timp. Fericita, fiindca o iubeam mult si mi se parea cea mai frumoasa dintre toti ai casei.

Cu parul alb, strans in cozile asezate ca o coroana deasupra fruntii, cu ochii de culoarea castanelor, buna imi parea decupata dintr-un vechi almanah, mai ales cand pleca la biserica imbracata in rochie neagra cu volane ample de dantela. Speriata, fiindca despre buna auzisem multe povesti minunate si de spaima si aveam presimtirea ca dupa tiparul lor se vor scrie si intamplarile vietii mele. La varsta mea buna era maritata si avea un copil, primul dintre cei treisprezece pe care i-a adus pe lume. Se maritase din dragoste. Bunul o furase intr-o noapte dupa culesul viilor. Tulburelul fusese complicele barbatului de douazecisisase de ani care-si riscase viata ca sa fure o fata dintr-un neam de sarbi, singura la parinti. In anul pe care l-au petrecut fugiti in Bucuresti, bunul o tinuse ca pe o printesa. O plimba numai cu trasura si o imbraca in rochii lungi de matase. De la trasura pana in casa bunul o ducea numai in brate si imaginea unei fete mai mici decat mine atat de iubita de barbatul voinic si mustacios imi ridica in obraji roseli vinovate.

Nu stiu cum a reusit bunul sa se impace cu sarbii. Poate ca tot buna a fost mediatoarea. Pe urma au venit copiii. Buna i-a primit ca pe niste daruri dar dragostea a pastrat-o barbatului care i-a daruit. Intr-o zi bunul a paralizat. Imobilizat intr- un fotoliu a incercat sa supravegheze macar pravalia lasand viile in seama bunei dar nu a rezistat mult timp. Atunci in buna s-a desteptat ambitia mostenita de la neamul ei mandru si n-a avut liniste pana nu si-a vazut copiii la casele lor. Il mai avea doar pe cel mic, pe Toma. Bunul a murit linistit in privinta copiilor dar nemangaiat ca n-a putut s-o ia si pe buna pe ultimul drum. Dupa aceea s-a intamplat nenorocirea. Dintre toti copiii l-a iubit mai mult pe Toma. Semana cu bunul si cand il vedea drept ca bradul, cu umerii lati si mijlocelul subtire, buna parca traia din nou timpul tineretii ei. Dar la doi ani dupa ce s-a dus bunul, in timp de iarna, Toma s-a inecat intr-o copca si Oltul, inghetat, nu i-a dat drumul decat in ragaliile dinspre Stoienesti. De acolo l-au scos fratii lui, bocna dar inca frumos in tineretea celor douazeci de ani. Buna supraveghea niste oameni care umpleau ghetaria din spatele pravaliei. Cand l-a vazut… niciun tipat, nicio lacrima, niciun gest de descumpanire… Cu voce alba le-a zis sa-l duca in ghetarie, apoi a luat o secure din mana unui lucrator si s-a asezat in fata usii.

- Plecati! le zise buna. Vasile si Niculae se uitara prostiti unul la altul.

- Plecaaati!!! urla atunci buna. Si a stat acolo o zi si o noapte, cu securea in mana, la usa ghetariei unde zacea copilul ei cel mai iubit. Cand a adormit, rapusa de frig si oboseala, cu securea stransa in pumn, fratii mortului au ridicat-o si au dus-a in casa
dar n-au indraznit sa-l ia pe Toma. Dupa ce s-a trezit buna a zis:

-Ingropati-l! si s-a intors cu spatele la ei nevrand sa mai vada pe nimeni. Pe urma toata dragostea ei s-a indreptat asupra nepotilor si stranepotilor dar eu stiam ca inima ei arsese demult, in focul celor doua iubiri care i-au luminat viata, barbatul si copilul care-i semana lui. Buna tot mai tămâiază si murmură obsesiv doar doua nume, Gheorghe si Toma,macar ca ea a facut colăcei pentru toti mortii ei dragi…