duminică, 13 martie 2011

Gradina de acasa - Pomii fructiferi

Îngrijiţi-vă pomii fructiferi din grădină


Fiecare bun gospodar are in gradina lui de acasa sau in curte şi câţiva pomi fructiferi de ale căror roade să se bucure pe tot parcursul anului. Pentru aceasta trebuie ca să aleagă foarte bine atât speciile cât şi soiurile de pomi care să le satisfacă această dorinţă ţinând cont de faptul că sunt soiuri de pomi fructiferi ale căror fructe se coc de timpuriu, aşa zisele soiuri văratece, iar altele care se coc abia toamna târziu când cade bruma. Referindu-mă strict la felul cum trebuie îngrijiţi pomii de pe lânga casă, am să prezint câteva date de care este necesar a se ţine seama.


- înmulţirea pomilor se poate face pe mai multe căi: prin seminţe sau sâmburi, prin drajoni ( acei lăstari crescuţi sub coroana pomilor maturi), prin butaşi ( la arbuştii fructiferi ) şi prin altoire ( cea mai bună dar şi cea mai pretenţioasă metodă )
- plantarea pomilor nealtoiţi este cea mai simplă şi la îndemâna tuturor. Are avantajul că pomii rezultaţi au o mai mare rezistenţă la atacul de boli, dâunători şi temperaturi scăzute pe timp de iarnă. Dezavantajul principal este acela că fructele sunt mai mici şi mai puţin gustoase. Sunt recomandate pentru consumul în stare proaspătă fiind benefice pentru sănătate mai ales dacă nu se folosesc substanţe chimice în tratarea pomilor şi este cunoscut faptul că aceste fructe sunt folosite de către gospodari în special pentru obţinerea alcoolului sau a gemurilor.
- înmulţirea prin seminţe este folosită de obicei pentru obţinerea de puieţi care vor fi apoi altoiţi
- pomii rezultaţi în urma altoirii dau fructe de o calitate deosebită, au o creştere rapidă dar dezvantujul este că au o rezistenţă mai mică la atacul de boli şi dăunători şi necesită foarte multe tratamente pe bază de substanţe chimice începând de iarna şi până la coacerea fructelor iar în ultimul timp fiecare dintre noi tindem să consumăm fructe netratate chimic ( bio, cum se mai spune ). Aşadar, alegeţi singuri ce fel de pomi plantaţi pe lângă casă !
- chiar din aceeaşi specie pomicolă căutaţi să aveţi pomi de cel puţin două soiuri diferite pentru a asigura polenizarea florilor şi deci, formarea fructelor.

Luna martie este luna când se execută cele mai multe şi importante lucrări în livezi şi deci, asupra pomilor fructiferi. Executarea lucrărilor din livadă este strâns legată de condiţiile de climă, astfel încât o parte din acestea se pot începe încă din a doua jumătate a lunii februarie, extinzându-se şi în luna aprilie. Lucrările principale sunt următoarele :

Tratamentele fitosanitare
Tratamentele fitosanitare la avertizare se fac cu produse pentru combaterea rapănului, făinării, moniliozelor, păienjenilor, afidelor, gărgăriţei florilor de măr, păduchilor ţestoşi, acarienilor etc. Un atac puternic de făinare în anul precedent, în special la soiul Ionathan, justifică executarea unui tratament cu zeamă sulfocalcică de 28˚Be, în concentraţie de 10%, cu puţin înainte de dezmugurit.Pomii fructiferi se pot stropi cu solutie sulfo-calcica, impotriva fainarii; peste 2 saptamani se mai face o stropire impotriva moniliei, cu o solutie pe baza de cupru.De asemenea, în cazul livezilor de păr atacate de rapăn anul trecut, dar şi la cireş, vişin, prun, cais şi mai ales piersic, se impune aplicarea unui tratament cu zeamă bordeleză în concentraţie de 3% înainte de dezmugurit, pentru combaterea rezervelor biologice de monilioze, ciuruirea frunzelor, deformarea frunzelor.Pentru combaterea gărgăriţei florilor de măr, se efectuează, spre sfârşitul lunii, un tratament cu produsul Carbetox 37 în
concentratie de 0,4%. Lucrarea se execută pe timp frumos, fără vânt, cu temperaturi de peste 5°C.
* Având în vedere faptul că în grădina proprie plantaţi pomi fructiferi pentru consumul de fructe în familie şi nu pentru export, ar fi bine să nu folosiţi tratamente cu substanţe chimice chiar dacă fructele vor fi viermănoase. E greu dar sănătos !

Administrarea îngrăşămintelor
Se vor administra la pom îngrăşăminte organice descompuse (gunoi de grajd) care au un efect favorabil atât asupra pomilor fructiferi, cât şi asupra însuşirilor fizice ale solului, iar în livezile de pomi cu încărcătură normală cu muguri de rod, se poate administra o treime din doza celor cu azot. Gunoiul de grajd se încorporeaza în sol odată cu săpatul la cazma în jurul pomului.

Lucrări de tăiere
Lucrările de tăiere la pomii fructiferi se continuă la toate speciile, cu excepţia piersicului şi caisului la care lucrarea se aplică la sfârşitul perioadei, după trecerea pericolului revenirii gerurilor şi a brumelor târzii. Se execută, de asemenea, tăierile de proiectare şi formare a coroanelor în plantaţiile tinere, respectiv cele de corecţie şi reîntinerire.Cu detalii referitoare la această operaţie aplicată pomilor fructiferi, voi reveni.

Plantări
Plantarea pomilor şi a arbuştilor fructiferi se poate efectua în zilele cu temperaturi pozitive, considerând că au fost executate lucrările pregătitoare acestei acţiuni şi anume, defrişatul şi curăţarea terenului de resturi vegetale, fertilizarea, desfundatul, făcutul gropilor şi a fost asigurat materialul săditor necesar. Lucrarea este bine să se execute imediat ce se poate intra în teren, pentru a beneficia de umiditatea din sol.
- aveţi grijă ca înainte de plantare să fasonaţi rădăcinile puieţilor şi să le introduceţi într-un amestec de apă, balegă şi pământ (mocirlă)
- nu plantaţi pomişori a căror coajă este crăpată , roasă sau desprinsă de pe trunchi
- dacă folosiţi puieţi altoiţi trebuie să îi plantaţi în aşa fel încât punctul de altoire să fie la nivelul solului, altfel riscaţi ca din portaltoi să pornească lăstari mai viguroşi iar altoiul să se usuce.
- în grădina voastră plantaţi mai multe soiuri de pomi fructiferi intercalate

Alte lucrări pentru luna martie efectuate pomilor
- Se transportă şi se amenajează grămezile cu material fumigen (paie, coceni, resturi vegetale) printre pomii pe rod pentru preîntâmpinarea pagubelor produse de revenirea brumelor în perioada înfloritului.
- pomii tineri pentru care au fost luate măsuri de protejare a tulpinilor contra rozătoarelor, se dezvelesc spre sfârşitul lunii înainte de pornirea în vegetaţie (dezmugurit), iar uneori se recomandă văruirea acestora pentru evitarea insolaţiilor.
- se practica supraaltoirea pomilor (unde e cazul) dupa metoda prin despicatura, copulatie sau triangulatie- fertilizarea suplimentara cu azot.

luni, 7 martie 2011

Femeia, eterna poveste...


E primăvară şi e ziua ta, Femeie ! E primăvară şi trebuie să te bucuri de tot ce viaţa îţi oferă. Fii mândră că şi tu eşti dătătoare de viaţă, bucură-te de cei din jurul tău şi nu te lăsa învinsă de greutăţi pentru că totdeauna cineva îţi este alături.

Eşti mamă, soră, bunică, prietenă, soţie, colegă şi fiică. Eşti tot şi în toate. De aceea meriţi să ai o zi numai a ta, o zi în care să fii fericită şi în care să primeşti din partea celor dragi măcar o floare. Şi nu în ultimul rând urarea de La mulţi ani !

vineri, 4 martie 2011

Frumusetea vine din interior

La prima vedere, nimic deosebit . Interiorul ascunde însă ceva de neimaginat...







Dacă aveţi inclus în planul vostru de călătorie traseul către Rucăr, opriţi-vă şi vizitaţi această peşteră chiar dacă pare a fi părăsită. Nu veţi regreta !

vineri, 25 februarie 2011

In amintirea celor care au fost...

Sâmbătă, 26 februarie, se pomenesc mortii. Cu respect, cu dragoste si dor, cu durerea despartirii inca vie indiferent de timpul care a trecut de la plecarea celor iubiti dintre noi, ne amintim acum...

BUNA
( de Doina Demetra Bădescu )
Maneca larga a bunei flutura in cercuri concentrice deasupra lumanarilor aprinse care-si prelingeau ceara pe gulerasele de hartie dantelata. Imi placea fumul de tamaie si-l inspiram in doze mici. Urmaream cu ochii mijiti mana mica si slaba a bunei care tinea ibricul vechi unde ardea tamaia si mi se parea ca nici buna, asa mica si firava cum era, nu avea mai multa consistenta decat ceata parfumata ce se ridica deasupra mesei. Multi morti avea buna! Colaceii stateau cuminti pe masa si ascultau murmurul monoton al gurii care-i menea mortilor ei dragi… Pentru cei paisprezece ani ai mei eram cam putintica si cand imi spuneau toti ca seman cu buna eram fericita si speriata in acelasi timp. Fericita, fiindca o iubeam mult si mi se parea cea mai frumoasa dintre toti ai casei.
Cu parul alb, strans in cozile asezate ca o coroana deasupra fruntii, cu ochii de culoarea castanelor, buna imi parea decupata dintr-un vechi almanah, mai ales cand pleca la biserica imbracata in rochie neagra cu volane ample de dantela. Speriata, fiindca despre buna auzisem multe povesti minunate si de spaima si aveam presimtirea ca dupa tiparul lor se vor scrie si intamplarile vietii mele. La varsta mea buna era maritata si avea un copil, primul dintre cei treisprezece pe care i-a adus pe lume. Se maritase din dragoste. Bunul o furase intr-o noapte dupa culesul viilor. Tulburelul fusese complicele barbatului de douazecisisase de ani care-si riscase viata ca sa fure o fata dintr-un neam de sarbi, singura la parinti. In anul pe care l-au petrecut fugiti in Bucuresti, bunul o tinuse ca pe o printesa. O plimba numai cu trasura si o imbraca in rochii lungi de matase. De la trasura pana in casa bunul o ducea numai in brate si imaginea unei fete mai mici decat mine atat de iubita de barbatul voinic si mustacios imi ridica in obraji roseli vinovate.
Nu stiu cum a reusit bunul sa se impace cu sarbii. Poate ca tot buna a fost mediatoarea. Pe urma au venit copiii. Buna i-a primit ca pe niste daruri dar dragostea a pastrat-o barbatului care i-a daruit. Intr-o zi bunul a paralizat. Imobilizat intr- un fotoliu a incercat sa supravegheze macar pravalia lasand viile in seama bunei dar nu a rezistat mult timp. Atunci in buna s-a desteptat ambitia mostenita de la neamul ei mandru si n-a avut liniste pana nu si-a vazut copiii la casele lor. Il mai avea doar pe cel mic, pe Toma. Bunul a murit linistit in privinta copiilor dar nemangaiat ca n-a putut s-o ia si pe buna pe ultimul drum. Dupa aceea s-a intamplat nenorocirea. Dintre toti copiii l-a iubit mai mult pe Toma. Semana cu bunul si cand il vedea drept ca bradul, cu umerii lati si mijlocelul subtire, buna parca traia din nou timpul tineretii ei. Dar la doi ani dupa ce s-a dus bunul, in timp de iarna, Toma s-a inecat intr-o copca si Oltul, inghetat, nu i-a dat drumul decat in ragaliile dinspre Stoienesti. De acolo l-au scos fratii lui, bocna dar inca frumos in tineretea celor douazeci de ani. Buna supraveghea niste oameni care umpleau ghetaria din spatele pravaliei. Cand l-a vazut… niciun tipat, nicio lacrima, niciun gest de descumpanire… Cu voce alba le-a zis sa-l duca in ghetarie, apoi a luat o secure din mana unui lucrator si s-a asezat in fata usii.
- Plecati! le zise buna. Vasile si Niculae se uitara prostiti unul la altul.
- Plecaaati!!! urla atunci buna. Si a stat acolo o zi si o noapte, cu securea in mana, la usa ghetariei unde zacea copilul ei cel mai iubit. Cand a adormit, rapusa de frig si oboseala, cu securea stransa in pumn, fratii mortului au ridicat-o si au dus-a in casa
dar n-au indraznit sa-l ia pe Toma. Dupa ce s-a trezit buna a zis:
-Ingropati-l! si s-a intors cu spatele la ei nevrand sa mai vada pe nimeni. Pe urma toata dragostea ei s-a indreptat asupra nepotilor si stranepotilor dar eu stiam ca inima ei arsese demult, in focul celor doua iubiri care i-au luminat viata, barbatul si copilul care-i semana lui. Buna tot mai tămâiază si murmură obsesiv doar doua nume, Gheorghe si Toma,macar ca ea a facut colăcei pentru toti mortii ei dragi…

joi, 10 februarie 2011

PROGRAME PORTABILE

Programele portabile sunt acele programe sau aplicaţii care nu necesită instalare pe calculator, ele putând fi, aşa după cum le spune şi numele, purtate de către utilizator de la un calculator la altul şi folosite cu succes ca şi cum ar fi rulate de pe propriul calculator. Din fericire astfel de programe se găsesc foarte uşor şi sunt disponibile din toate categoriile: playere, browsere, dicţionare,
editoare de toate tipurile, programe antivirus, utilitare de sistem, programe de inscripţionat CD/DVD-uri, programe de conversie a fişierelor de orice natură şi chiar sisteme de operare.
Desigur, se vor găsi destui care să spună că e o porcărie să foloseşti asemenea programe. E treaba lor, eu vă sfătuiesc să le încercaţi şi abia apoi să luaţi o hotărâre. Nu vă costă nimic. Nici bani, nici prea mult timp şi nici teama că o să vi se încarce calculatorul cu ceva dăunător, mai ales că programele portabile se elimină foarte uşor prin simpla ştergere şi trimitere către coşul de gunoi. Despre programele portabile sunt foarte multe lucruri de spus. Folosindu-le, veţi descoperi singuri atât avantajele cât şi eventualele dezavantaje, acestea din urmă fiind totuşi puţine şi ţinând mai mult de preferinţele fiecăruia. Fără a considera că aceasta este ordinea exactă a importanţei pe care o au aceste programe, eu o să aleg totuşi câteva caracteristici mai importante.
- În primul rând, programele portabile nu se instalează în calculator şi deci nu se strecoară peste tot în sistemul de operare, şi mai ales în Windows Registry de care nici nu au nevoie.
- Rulează direct de pe un Stick de memorie (USB) pentru că aceste programe fie au toate fişierele cuprinse într-un sigur director ce poate fi copiat oriunde, fie sunt constituite dintr-un simplu icon care porneşte cu dublu click.
- În acest sens trebuie ştiut că în general toate portabilele funcţionează perfect de pe stikul USB. Unele dintre ele pot fi folosite si direct de pe suport CD sau DVD fără însă a putea modifica conţinutul datelor create anterior. Le puteţi citi însă fără probleme.
- De asemenea puteţi crea în calculator un folder cu PROGRAME PORTABILE unde le veţi copia şi folosi în foarte bune condiţii.Deoarece aceste programe nu se instalează, dacă doriţi să deschideţi un fişier cu un astfel de program nu va funcţiona din prima cu un dublu click. Prin instalarea unui program, se instalează şi reguli de deschidere a fişierelor aferente. Cum aceste aplicaţii nu se instalează nu se recunosc acele extensii. Dar nu vă panicaţi deoarece este foarte simplu. Dacă faceţi dublu click pe un fişier, de exemplu un PDF, şi dacă nu aveţi instalat un reader pe sistem, Windows vă va întreba cu ce program să-l deschidă, atunci alegeţi să îl căutaţi manual şi vă lasă să arătaţi calea de pe disk unde se află acel program. După ce aţi făcut o dată acest lucru Windows va ţine minte şi data viitoare va utiliza automat acea aplicaţie să deschidă fişierul de tipul respectiv.
- Un alt avantaj al programelor portabile este acela că aveţi o mai mare siguranţă a datelor create cu ele în sensul că, la o eventuală reinstalare a sistemului de operare aceste date nu se pierd datorită faptului că sunt stocate în acelaş loc cu programul (pe stik USB, CD sau o partiţie diferită de cea în care în mod normal este instalat Windowsul, respectiv C.)
Aşa după cum spuneam, sunt foarte multe lucruri de spus despre ceea ce înseamnă acest tip de programe şi aplicaţii. Pentru început am să vă recomand trei pagini specializate în acest domeniu iar eu o să revin cu alte detalii şi cu prezentarea unor programe portabile pe care le-am testat şi care merită a fi încercate şi de cei interesaţi. De fapt, fiecare poate căuta orice program prin simpla tastare a numelui acestuia urmat de obicei de cuvântul ,, portabil " sau ,, portable ".
Poate că cele mai bune aplicaţii le găsiţi la Portableapps , dar vă mai recomand să deschideţi aici şi apoi aici . O să găsiţi mult mai multe informaţii date de specialişti în domeniu şi poate că cel mai indicat ar fi să descoperiţi singuri ce calităţi are fiecare program în parte, bineînţeles testându-l. Succes şi voi reveni !

vineri, 28 ianuarie 2011

ALBASTRU


Ridicase de atâtea ori privirea în căutarea vreunui semn de ploaie încât i se împăienjeniseră ochii de soare şi senin. Cerul era aproape alb, parcă pudrat cu praful ce se ridica în aer la fiecare lovitură de sapă. Porumbul era încă verde dar bătrânul presimţea nuanţa de rugină a uscăciunii. Doar buruienile păreau în largul lor, nesinchisându-se de lipăr, căzând vesele sub tăiş şi umplând locul de miresme amărui. De sub borurile pălăriei de pai sudoarea curgea în pârâiaşe stropind pământul însetat. Cămaşa decolorată era udă de puteai s-o storci. Soarele trimitea razele-i de foc ca o pedeapsă divină. Bătrânul se opri. Măsură din ochi înălţimea soarelui şi plecă încet, cu paşi târşiţi, spre copacul stingher de la marginea locului. Se adăposti în cercul de umbră, lăsă sapa jos, îşi ridică pălăria şi îşi şterse fruntea cu o batistă mare şi îngălbenită. Pe drumul de căruţe dintre locuri se vedea venind cu paşi mici o femeie. Purta în mâna dreaptă o legătură iar cu stânga sprijinea pe umăr un urcior. Încă dreaptă şi subţire trezi în bătrân amintirea fetei care fusese şi o lacrimă de duioşie îi umezi ochii obosiţi.
-După ce am udat pământul cu sudoarea acum îi dau şi lacrimile, iar Tu, Doamne, nu te înduri să scuturi un nor măcar peste noi, păcătoşii… murmura cu vocea sugrumată de sete. Femeia ajunse şi ea la umbra copacului. Acum i se vedea vârsta în reţeaua fină de riduri care îi brăzda faţa. Puse jos legătura şi dădu urciorul bătrânului care bău cu lăcomie. Aşternu masa şi se aşeză alături, uitându-se cum mânca bărbatul…
-Nu ştiu şi nu înţeleg de ce te încăpăţânezi să te chinuieşti muncind atâta la anii tăi! De ce nu te mulţumesti să trăim cu pensia ta de învăţător? E mică, aşa e… e puţină… după ce ai învăţat carte atâtea rânduri de copii, că şi popa, şi primarul, şi învăţătorii de acuma, de la tine au deprins literele, dar nouă nu ne mai trebuie multe, suntem bătrâni şi mai bine ne vedem de sănătate, ai să te îmbolnăveşti şi atunci eu nu ştiu ce m-aş face…
Bătrânul asculta cu răbdare, mâncand încet, cu delicateţe, ducând rar lingura la gură, cufundat în gândurile lui…Vorbele femeii îi ajungeau înăbuşite, ştia de altfel ce spunea, nu era prima oară când îi reproşa că face eforturi prea mari. Simţea că grija ei izvora din prea marea dragoste pe care i-o purtase toată viaţa. Iar el o iubise cu aceeaşi măsură, nu-şi închipuia viaţa fără ea. Spera că Dumnezeu îi va lua pe amândoi odată, ca pe Philemon si Baucis, antica pereche, simbol al iubirii conjugale, cântată de Ovidiu în Metamorfoze.
Femeia strânse oftând resturile mesei, aruncă firimiturile menindu-le păsărilor cerului, puse oala şi blidul înapoi în legătură şi lăsă urciorul lângă tulpina copacului. Bătrânul o petrecu un timp cu privirea. Mai stătu la umbră preţ de o oră până când soarele trecu bine de crucea amiezii. Luă sapa şi se întoarse pe rănd. Buruienile tăiate păliseră şi cele care erau încă în picioare începuseră să se încline de căldură. Fierul sapei sclipea dansând în jurul tulpinelor verzi… Bulgări de pământ uscat săreau ca broaştele… Greieri, frânturi de tăciune, căutau ascunziş, lăcuste verzi ţâşneau dezorientate în toate direcţiile. Şiruri lungi de furnici plecate în exil desenau hieroglife mistice în crăpăturile solului… Arşiţa fierbea aerul care se ondula în valuri sticloase.. Bătrânul ridică din nou privirea către cerul care îl strivea cu imensitatea lui indiferentă. Soarele, ca un grefier cosmic, scria pe hârtia de senin sentinţa dumnezeiască. Aproape fără să-şi dea seama, gura lui rosti, ca un geamăt, cuvintele unui poet grec, ale cărui versuri le citise uimit de ecoul dureros din inima lui, într-un ceas de liniste: “ Cât albastru ai cheltuit, Doamne, ca să nu te vedem!”
Din volumul - HAZARD - de Doina Demtra Bădescu .

SEMNIFICATIA CULORILOR


Cum ar fi viaţa noastră fără culori ?... Nici nu vreau să-mi imaginez. Important este că ele există şi într-un fel sau altul ne însoţesc pretutindeni. Suntem capabili să percepem culorile nu numai cu creierul dar şi cu inima, acestea având capacitatea de a ne transmite anumite stări sufleteşti, reflectând în ultimă instanţă, personalitatea fiecăruia dintre noi. Starea psihică a fiinţei umane este indusă, printre altele, şi de modul în care fiecare percepe mediul şi sensul pe care îl dă obiectelor înconjurătoare. Câteva caracteristici ale principalelor culori sunt prezentate mai jos. Cât de mult vă regăsiţi în ceea ce semnifică ele, rămâne să constataţi singuri.
Cele mai multe nuanţe de culori se găsesc în componenţa curcubeului, acesta fiind de fapt, un fenomen optic și meteorologic care se manifestă prin apariția pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat atunci când lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă. De cele mai multe ori curcubeul se observă după ploaie, când soarele este apropiat de orizont. Centrul curcubeului este în partea opusă soarelui față de observator. Trecerea de la o culoare la alta se face continuu, dar în mod tradițional curcubeul este descris ca având un anumit număr de culori; acest număr diferă de la o cultură la alta, de exemplu în tradiția românească secvența culorilor este adesea prezentată astfel: roșu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo și violet, și memorată sub forma acronimului ROGVAIV.
Ordinea culorilor este de la roșu în exteriorul arcului la violet în interior. În condiții de vizibilitate bună uneori se poate observa și un curcubeu mai slab, concentric cu primul, ceva mai mare și cu ordinea culorilor inversată. Teoretic există nu numai acest curcubeu secundar, ci o infinitate de ordine superioare, dar practic cu ochiul liber au fost observate doar primele patru; al treilea și al patrulea sunt și mai slabe și se află de aceeași parte cu soarele, ceea ce îngreunează mult observarea.
ROŞU
Roşu simbolizează pasiunea uneori dusă până la extrem, agresivitate, luptă. Cineva care poartî culoarea roşu va atrage cu siguranţă atenţia, va ieşi în evidenţă, va fi imediat observat. Roşu înseamnă dualism, violenţă şi dragoste,pasiunea sufletului şi luptele interioare. Roşu înseamnă erotism şi senzualitate.Înseamna dominanţă, autoritate, putere. Nu se sfîtuieşte vopsirea dormitorului in culoarea roşie deoarece este o culoare care simbolizează şi agresevitatea, nervozitatea.
GALBEN
Galben înseamna optimism, veselie dar de multe ori şi obosealş psihicş. Are rol de stimulare a concentrării şi a activităţii cerebrale. Galbenul pal este foarte bun ca şi culoare pentru pereţii unei încăperi, preferabil camera de zi şi nu dormitorul. Galbenul tare poate deveni obositor. Este asociat cu gelozia, posesivitatea, este o culoare telurică, de pământ.
ALBASTRU
Albastrul înseamnă linişte, stimulează relaxarea şi senzaţia de echilibru. Hainele albastrea înseamnă degajare, corectitudine, seriozitate dar şi spirit visător, nu stimulează deloc apetitul sexual aşa cum face roşul dar stimulează senzaţia de comuniune cu celălalt.Albastrul deschis este o culoare ce calmează, linişteşte şi de aceea este bună pentru dormitoare. Nu însa şi albastrul închis, care semnifică depresie, melancolie acută.Stimulează starea de visare şi intuiţia.
VERDE
Verdele înseamnă veselie, poftă de viaţă, natură, tinereţe, speranţă. Verdele era considerat în epoca medievală ca fiind simbolul fertilităţii. Verdele folosit în exces oboseşte, însă este perfect pentru calmarea psihică, pentru stimularea compasiunii.
ROZ
Rozul, calmare, culoare potrivită pentru dormitoare pentru că înseamnă romantism, afectivitate, linişte sufletească. Rozul îmbunează, diminuează starea de agitaţie şi de nervozitate.
PORTOCALIU
Portocaliul e o culoare mai degrabă neutră. Nu crează sentimente şi stări negative, pare culoarea perfectă pentru orice casă, stimulează comunicarea şi intelectul.
ALBAlbul înseamnî linişte, echilibru interior, puritate, purifică energiile, stimulează creativitate, poate intra în combinaţie cu orice alte culori, cea mai potrivită culoarea pentru interiorul unei case, nu te oboseşte niciodată.
NEGRU
Negrul înseamnă tristeţe, depresie, dacă este folosită in combinaţie cu albul echilibrează şi polarizează individul. Negrul înseamnă magnetism, folosit în combinaţie cu roşul înseamnă pasiune, agresivitate, sexualitate. Atenţie, negrul nu are ce căuta în casă, şi trebuie folosit doar în combinaţie cu alte culori.Hainele negre înseamnă stil, rafinemant, subţiază şi te fac impunător. Este culoarea spiritualităţii şi în compoziţia lui se regăsesc alte două culori puternice, roşu şi albastru.
VIOLET
Violetul, culoare impunătoare, dă bine în vestimentaţie; folosită în exces este obositoare, foarte bun purificator energetic, eleganţă, conferă o notă artistică şi impozantă unei încăperi atâta timp cât este combinat cu alb. Are rol benefic în stimularea energiei.
MARO
Maroul înseamnă verticalitate, este o culoare ce ţine de pământ, de raţiune, îţi dă siguranţă de sine dar poate cauza şi dezechilibre hormonale şi digestive. Nu este indicat să se folosească în casă.