duminică, 20 iulie 2014

Sfantul Ilie - obiceiuri, traditii, legenda


Sfântul Ilie este sărbătorit în fiecare an la data de 20 iulie, fiind unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament considerat făcător de minuni, aducător de ploi şi ocrotitor al recoltelor.
 In credinţa populară, Sfântul Ilie este sărbătorit ca patronul verii caniculare şi a frământărilor meteorologice, dat fiind că el răcoreşte atmosfera desfăcând ploile. In această zi, credincioşii ortodocşi respectă o serie de datini strămoşeşti, în funcţie de regiunea în care trăiesc.
-în primul rând nu se lucrează (mai ales în gospodărie), de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină).
- îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se retează stupii, se duc faguri şi miere la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană.
- se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocoş tăiat deasupra lor.
- se duc berbecii la berbecar.
- dacă tună vor fi merele şi alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile.
- de Sfântul Ilie nu se taie mere cu cuţitul deoarece se consideră că următoarele 7 zile vor aduce furtuni crâncene şi grindină.
- în dimineaţa acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.
- femeile duc în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl pun pe foc iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice atunci când copiii lor fac bube în gură.
- se spune că dacă tună de Sântul Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.
- se obişnuieşte ca în această zi să se organizeze întâlniri ale comunităţilor săteşti, iarmaroace şi bâlciuri. În cadrul acestor manifestări, atmosfera este însufleţită de muzică şi dans.
Legenda Sfântului Ilie este cu totul atipică: un muritor care s-ar fi făcut vinovat de păcate foarte mari, printre care cel de a-şi fi omorât părinţii după ce a fost ispitit de diavol, s-a căit şi a primit iertarea lui Dumnezeu. A fost ridicat la Ceruri şi de atunci cutreieră norii cu o căruţă cu roţi de foc, trasă de cai înaripaţi. El trăzneşte dracii cu un bici de foc. Este cel care, în goana lui împotriva forţelor răului, provoacă tunete, trăznete, ploi torenţiale, grindină. Legenda mai spune că demonii fug din calea Lui şi vin pe pământ, unde se ascund sub copaci sau chiar în trupurile unor animale.
Una dintre superstiţiile legate de Sfântul Ilie este aceea că dacă tună şi fulgeră oamenii trebuie să îşi facă semnul crucii, pentru că Dumnezeu i-a dat voie Sfântului Ilie să lovească orice pentru a doborî demonii, mai puţin crucea.
Indiferent de ce crede sau nu fiecare, ziua de Sfântul Ilie este un bun prilej de a sărbători alături de familie şi prieteni.
Tuturor celor ce poartă acest nume, La mulţi ani cu sănătate !