luni, 24 iunie 2013

Canal de irigatii uitat de lume


Nu mai este nicio noutate pentru nimeni să observe că de câţiva ani buni ne confruntăm cu tot felul de fenomene meteorologice cu care nu eram obişnuiţi.

 Dacă de cele mai multe ori ploile vin atunci când nu trebuie şi sunt însoţite de vijelii, grindină sau compuşi chimici ce dăunează în special plantelor, mai greu este de suportat perioada caniculară din timpul verii care, din păcate, dăunează în mod deosebit tot plantelor.

  Înainte de aşa zisa revoluţie din 1989 erau în lucru foarte multe şantiere de construire a sistemelor de irigaţii în toată ţara. Un astfel de sistem avea să aducă apă tocmai de la Olt şi până spre Şerbăneşti străbătând câmpiile dintre Slatina, Brebeni, Greci, Movileni şi cine ştie unde avea să ajungă.

S-au săpat canalele de aducţiune a apei, s-au montat reţelele subterane pe zeci de km., mai stau încă în picioare stâlpii de la reţeaua electrică şi, aşa după cum se vede în imaginile alăturate, porţiuni de canale neacoperite încă de pe atunci.
Din păcate, această porţiune de canal ce se întinde pe câteva sute de metri, se află chiar în sat destul de aproape de locuinţele sătenilor, nu au nicio funcţionalitate, apa ce se strânge de la ploaie este infectă iar canalul plin de gunoaie şi lăstăriş


 poate fi un real pericol de accidente neprevăzute pentru că pe timp de noapte reprezintă o adevărată capcană pentru cei care nu cunosc zona respectivă - Valea Lisei din satul Greci.
 Cât de bine s-a înţeles democraţia şi ce bine ne simţim la umbra ei ! Nimeni nu mai răspunde de nimic, nimeni nu mai este tras la răspundere. Să tot trăieşti într-o aşa ţară cu aşa oameni la conducere!....